În sezonul rece, frigul, umezeală, gerul, scăderea temperaturilor accentuează simptomele sindromului Raynaud. Medicii spun că frigul este factorul principal care declanșează acest simptom. Practic circulația periferică defectuoasă în cazul acestor bolnavi se accentuează iarna.
Datele statistice arată că acest sindrom afectează 5% din populație și se manifestă prin degete de la mâini și picioare reci, schimbarea culorii pielii ca răspuns la frig sau la stres, amorțirea, senzația de furnicături sau de înțepături.
Sindromul Raynoud este numit și boala mâinilor și a picioarelor reci este de fapt o tulburare a circulației sangvine la nivelul extremităților ce se poate agrava din cauza expunerii la frig.
Principalul simptom este senzația de mâini și picioare înghețate. De asemenea, persoana în cauză poate resimți și durere, furnicături sau amorțeală la mâini și picioare. Sunt studii care susțin că și stresul ar putea să declanșeze acest sindrom.
De cele mai multe ori, boala are debutul în adolescență sau la începutul vârstei a treia. Cu toate acestea, spun medicii, debutul poate să apară în orice moment al vieții. Boala se manifestă în episoade și pot exista mai multe episoade pe zi. Un episod poate să dureze de la câteva minute la câteva ore.
Din păcate, cauza exactă a afecțiunii nu se cunoaște încă.
Sindromul Raynoud poate este clasificat în 2 tipuri:
Sindrom Raynaud primar – boala are debutul în jurul vârstei de 15-25 de ani, de regulă din cauza expunerii la frig. De regulă, acest tip este o formă ușoară de boală ca manifestări și persoana în cauză nu necesită tratament.
Sindrom Raynaud secundar – de regulă, se dezvoltă pe fondul altor afecțiuni, iar debutul este mai târziu, în jurul vârstei de 40 de ani sau peste. De cele mai multe ori, această formă a sindromului are nevoie de tratament.
În ce constă diagnosticul:
Diagnosticul se realizează diferențiat, dacă este vorbă de boala Reynaud sau de sindrom. Astăzi nu există un test care poate duce cu certitudine la stabilirea diagnosticului.
Acesta se va stabili în urma efectuării unor analize de sânge, mai ales dacă medicul specialist crede că boala a debutat ca o consecință a unei boli autoimune a țesutului conjunctiv. De asemenea, medicul va recomanda și analize de urină, teste pentru funcționarea tiroidei, uneori este necesară și ecografia Doppler.
Cum se tratează:
Sindromul Raynaud nu se vindecă, tratamentul are ca scop doar ameliorarea episoadelor, a simptomelor. Astfel, pentru piele se vor recomanda diferite creme hidratante.
Degetele de la mâini și de la picioare este indicat să fie echipate corespunzător cu mânuși și șosete/încălțări adecvate vremii de afară. Este recomandată renunțarea la fumat care nu face decât să agraveze simptomele. Tratamentul medicamentos poate fi alcătuit din pastile vascodilatatoare. Rar și numai în cazurile severe, în care calitatea vieții pacientului este afectată se poate ajunge la o intervenție chirurgicală.